George Sbârcea

George Sbârcea a trăit între anii 1914 – 2005; a activat ca pianist, compozitor, scriitor. Tatăl său a fost medic în Topliţa, familia sa a avut un trecut îndelungat pe aceste locuri, mama tatălui fiind soră cu Elie Miron Cristea. Urmează cursurile şcolii elementare la Topliţa, apoi la Reghin. În anii 30 absovă Facultatea de Muzică apoi Facultatea de Drept. Cunoştea temeinic 5 limbi străine. Compozitorul şi ziaristul George Sbârcea s-a născut pe 23 martie în Topliţa.

Iată cum apare într-un jurnal naţional acest om de seamă al Topliţei:

“Vă prezentăm fascinanta poveste a vieţii sale, o adevărată lecţie de demnitate şi curaj, în faţa opresiunilor regimului comunist.

George Sbârcea a intrat în lumea bună a Bucureştiului interbelic odată cu lansarea melodiei „Ionel, Ionelule“, care este cântată şi în ziua de astăzi. Istoria acestei piese este una interesantă. George Sbârcea, ca angajat al Teatrului „Alhambra“, a fost ameninţat de directorii instituţiei că va fi concediat dacă nu compune o melodie de succes. Pentru a-i demonstra că nu glumesc, l-au încuiat într-o cameră, timp de câteva zile, hrănindu-l doar cu biscuiţi şi cafea. Rezultatul a fost că Sbârcea a lansat, în 1937, un cântec nemuritor. Primele interprete ale melodiei „Ionel, Ionelule“ au fost Lulu Nicolau şi Lizette Verea, un duet de succes în acele timpuri. Melodia a fost preluată de cântăreţi din Germania, Franţa şi ţările scandinave.

La reşedinţa lui Mussolini

George Sbârcea a călătorit în toată Europa, fiind vorbitor curent a şase limbi: maghiară, germană, franceză, italiană, engleză şi suedeză. Om cu o cultură vastă şi o eloccinţă desăvârşită, compozitorul era deja foarte apreciat în cancelariile europene. Ambiţios din fire, a cerut să fie primit de însuşi conducătorul Italiei la acea vreme, Benito Mussolini. A primit aprobarea într-un timp scurt şi, în anul 1942, George Sbârcea era primit la Palatul Rezidenza de însuşi dictatorul fascist. Iată cum îl descrie George Sbârcea pe cel care a scris o pagină importantă din istoria Italiei: „Era un bărbat impunător, care impresiona pe oricine prin cultură, prin privirea dominantă şi stăpânitoare, dar mai ales prin spontaneitatea gândirii şi a exprimării. Am vorbit despre politica pe care o ducea şi mi-a mărturisit că se inspiră din străvechii tribuni romani, ale căror discursuri le ştia pe de rost. Politica lui era axată pe scoaterea în evidenţă a calităţilor şi geniului latin“.

Interviu preluat de ziarele occidentale

Maestrul Sbârcea a fost primit în cancelaria unde Mussolini îşi primea înalţii oaspeţi de stat. Îşi aminteşte că a fost servit cu tot felul de bunătăţi, dar din cauza emoţiilor nu s-a putut atinge de nimic. Dictatorul era îmbrăcat în uniformă, cu pantaloni negri, veston bej, iar pe braţul stâng trona celebra zvastică. Discuţia s-a întins pe parcursul a două ore, deoarece Mussolini s-a interesat despre situaţia economică a românilor pe care vroia să îi sprijine. La moartea acestuia, George Sbârcea a plâns şi i-a descris în ziare toate calităţile sale. Interviul a apărut în ziarul Curentul condus de Pamfil Şeicaru şi a fost preluat de celelalte ziare din Europa.

În acelaşi an, 1942, George Sbârcea reuşeşte formidabila performanţă de a-l intervieva pe Führer. Primirea a fost la Berschergarden, o reşedinţă a lui Hitler de lângă Berlin. Faima de gazetar a lui Sbârcea era atât de mare, încât nu a trebuit să aştepte decât o săptămână aprobarea de a-l întâlni pe Adolf Hitler. Ceea ce l-a frapat cel mai tare pe compozitor a fost disciplina care domnea în jurul celui mai controversat om politic din istorie.

La cafea cu Hitler

În cabinetul lui Hitler nu a fost prezent decât secretarul personal al dictatorului. Ziaristul a rămas adânc impresionat de modul civilizat de a vorbi al lui Hitler, dar şi modul acestuia de a te privi adânc în ochi şi de a-ţi scutura mâna cu bărbăţie. „Hitler statea la birou, iar eu pe un fotoliu. A dovedit o amabilitate ieşită din comun. Am fost servit cu ţigări, cafea şi dulceaţă. Avea un ton care te captiva şi se simţea capacitatea unui mare conducător, care te prindea în mrejele ideilor sale. Îmi era clar că Hitler s-a născut pentru a conduce. Interviul s-a axat pe ideile sale despre război şi viitorul Germaniei. Teoria lui, un pic exagerată, se referea la acuzaţiile ce le aducea evreilor, din cauza păcatelor originilor acestui popor. Vroia o dezvoltare sănătoasă a spiritului germanic. L-am reîntâlnit pe Hitler după un an, când am fost invitat la o aniversare a Partidului Nazist. I-am cunoscut atunci pe conducătorii lui militari, cum ar fi Gobbels şi Himmler. În opinia mea, Hitler se înscria în categoria unor mari oameni militari, cum ar fi Alexandru cel Mare, Cezar şi Napoleon“, povesteşte, cu emoţie, George Sbârcea. Şi acest interviu a fost preluat de alte cotidiene occidentale.

La 90 de ani era lucid şi coherent

A ştiut să intre în graţiile multor oameni importanţi. În 1938, la Paris, generalul Charles de Gaulle îl decorează cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie a statului francez. În 1942, primeşte titlul de Comandor al Ordinului Leul finlandez, fiind singurul român care poartă acest titlu. Prima lui soţie a murit la numai 42 de ani, în urma unor tulburări psihice provocate în urma încarcerării sale. Este tatăl a două fete, Cristina şi Tereza, stabilite în Statele Unite, care nu mai păstrează legătura cu el, pentru simplul motiv că s-a recăsătorit. A doua soţie, Marica, de origine ungurească şi de profesie contabila, este mai mică decât George Sbârcea cu 25 de ani. Sunt căsătoriţi din 1969. În ciuda vârstei şi a accidentului suferit, maestrul are o memorie de invidiat şi o cursivitate în vorbire râvnită de foarte mulţi politicieni.

Condamnat la 15 ani de temniţă grea

După 1944, viaţa lui George Sbârcea ia o intorsătură dramatică. Noile autorităţi comuniste au pornit o adevărată vânătoare pentru prinderea celui care, în opinia lor, a fost un slujitor al hitlerismului. Timp de un an, s-a ascuns în comuna Petelea, judeţul Mureş. În 1947, este arestat şi judecat de Tribunalul Poporului, pentru că a „trădat idealurile democratice“. Sentinţa a fost de 15 ani de temniţă grea, adică singur în celulă. Urmează un traseu halucinant al puşcăriilor comuniste: Jilava, Aiud, Gherla. A fost bătut cu bestialitate, în special peste mâna dreaptă, cea cu care a scris împotriva democraţiei şi a Uniunii Sovietice. Când a intrat la ocnă, era căsătorit cu Ana Bodo şi avea o fetiţă, Cristina, în vârstă de 3 ani. O dată pe săptămână era scos la plimbare pentru „refacerea moralului“. Gardienii îşi băteau joc de el şi, în loc de mâncare, îi dădeau nişte lături pe care George Sbârcea le vărsa în canalul de scurgere. La scurt timp, celula, în care dormea direct pe ciment, a fost invadată de şobolani. Şobolani care îi acopereau trupul pentru a-l încălzi. Vă întrebaţi, probabil, cum a putut să reziste un intelectual la aceste condiţii inumane de detenţie. Răspunsul îl oferă însuşi George Sbârcea: „Am avut noroc de un fizic rezistent, dar rugăciunea şi furia m-au făcut să trec peste aceşti ani“. A fost eliberat după opt ani de ocnă grea, în 1956, la insistenţele ambasadelor străine acreditate la Bucureşti.

A scris şi tradus peste 80 de cărţi

Unele piese de succes ale lui George Sbârcea sunt cântate şi astăzi: „Un tango de adio“, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste“, „Inimioară, inimioară“. Are la activ 83 de cărţi, ca autor şi traducător. Pensia lui se ridica la 4.100.000, iar cea a soţiei 2.500.000. lei. Primeşte ajutor financiar de la Corneliu Vadim Tudor, în revista căruia face recenzii muzicale şi cronică literară. De câteva zile, George Sbârcea (foto) se află în spital, din cauza unei fracturi la picior.

Ucenicul lui Dalai Lama

Tatăl său, Constantin Sbârcea, a fost ultimul medic personal al împăratului Imperiului Austro-Ungar, Carol IV. Bunica după tată a lui George Sbârcea era soră cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. A făcut şcoala primară în Reghinul Săsesc din judeţul Mureş. După terminarea liceului s-a înscris la Conservatorul George Dima din Cluj, unde a studiat armonia şi contrapunctul. În paralel, era student şi la Facultatea de Drept. A călătorit in Tibet, unde a stat doi ani, fiind ucenicul spiritual al lui Dalai Lama. S-a iniţiat în yoga, chiromanţie şi astrologie. De altfel, cu cititul în palmă şi-a cucerit cea de-a doua soţie.”

  • A editat 83 de cărţi, a scris nenumărate articole în ziare, nenumărate studii printre care „Obiceiuri, cântece şi jocuri magice din comuna Topliţa”. Este autorul celebrului cântec „Ionel, Ionelule…”. Pseudonimul său artistic a fost Claude Romano.
  • A realizat interviuri cu Benito Mussolini şi Adolf Hitler în anii 1942, 1943 care au fost marcante în presa occidentală din acele vremuri.
  • Condamnat în 1945 de Tribunalul Poporului pentru articole anticomuniste la 15 ani de închisoare a fost eliberat printre puţinii salvaţi de presiunea guvernelor occidentale în 1956.
  • În 1968 a fost decorat cu „Legiunea de onoare” de către Charles de Gaulle iar în 1942 primeşte titlul de comandor al Ordinului Leului Finlandez, singurul român decorat cu această distincţie.
  • A locuit 2 ani în Tibet , invitat de Dalai Lama. A fost prieten cu Luis Armstrong.
  • A compus nenumărate şlagăre.
  • A petrecut fiecare vară la Topliţa, era de nelipsit în juriile concursurilor de muzică uşoară. A murit pe 27 iulie 2005 înmormântat fiind la cimitirul personalităţilor româneşti de onoare culturală, Bellu.

Sursa: altmarius.ning.com