Ne-am propus prin acest proiect să realizăm o bază de date fotodocumentară. Proiectul presupune colectarea de fotografii vechi pentru două perioade distincte, de până în 1950, respectiv de până în 1999. Fiecare locuitor al Topliței poate să contribuie fotografiind sau scanând în medie 10 fotografii din arhiva personală. Tematicile sunt următoarele: costum popular, familie, eveniment
Concurs "Tupi - Tup, cautatorul de povesti" Din poveştile citite, Sau din cele auzite, Pe cel mic îl invităm, Personajul preferat, Să-l prezinte lumii-ntregi! Împreună cu copiii, vă invităm, dragi părinți și bunici, să vă alăturați concursului”Țupi –Țup, căutătorul de povești”,dându-le copiilor posibilitatea să își pună în lumină talentul creativ și să petrecă timp valoros
Citeste mai mult
Citeste mai mult
„Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor”. E un lucru pe care a ținut Miron Costin să-l transmită peste timpuri. Știm că o mulțime de copii stau acasă, și, cu siguranță ei citesc poezii și povești frumoase, iar dacă nu, ține de cei care cunosc plăcerea lecturii să-i stimuleze


Acesta lansare de carte urmeaza sa aiba loc. Lansare de carte și Dezbatere La 30 de ani de la Revoluția din 1989, Biblioteca Municipală George Sbârcea Toplița, împreună cu mai mulți membri din comunitate, printre care Eugen Hirișcău, Sever Hirișcău și Lazăr Costel Cristian, vă invită la o dezbatere despre ce a însemnat acest
Citeste mai mult
Citeste mai mult

Deseori ne întrebăm de ce nu sunt suficient de implicați oamenii din jur. Poate ar trebui să ne întrebăm: oare eu sunt destul de implicat în comunitate? Deseori ne intrebăm de ce e atâta plistiseală și de ce nu se bucură lumea din jur mai mult, de ce nu e destul de vesel orașul. Poate
Citeste mai mult
Citeste mai mult
Plantele medicinale au fost întotdeauna aliatul nostru în ceea ce privește păstrarea și recăpătarea sănătății. Natura este foarte darnică iar noi trebuie să fim foarte bine informați în ce privește plantele care ar putea să ne ajute la un moment dat când suferim de o afecțiune. Miercuri, 2 octombrie 2019, ora 17,00 va avea loc
Citeste mai mult
Citeste mai mult

Toplita, la centenar Topliţa, la Centenar, oameni, locuri, fapte 19- 21 iulie Motivaţia: În această epocă a internetului, pentru tânăra generație, care deși poate ajunge cu repeziciune la orice informație, nu mai realizează că este extreme de necesară, pentru propria identitate, pentru o viață încărcată de semnificații (deoarece omul este și va fi o
Citeste mai mult
Citeste mai mult