erasmus

Întâlnire de diseminare

În program

– expoziții de final de cursuri:
curs de macrame desfășurat de 8 luni în bibliotecă
curs de confecționate cosmetice naturale desfășurat la Biserica Reformată
Ambele s-au desfășurat prin programul A Szakkör, coord. Király Hajnal Mária.

La acestea s-au adaugat si mici expoziții cu creații, lucruri cusute, croșetate de persoanele care participă mai frecvent la cercul de creație (cerc, club..care înseamnă pentru noi, un grup minunat de femei care continuă să inspire și să transmită cum știu ele mai bine ideea de frumos si de conectare, relaționare.
Mulțumim doamnelor Király Hajnal-Mária și Eleonora Braic pentru prezentări, dar și pentru suportul și implicarea cu care fac ca activitățile de la acest grup de creație să aibă parte de noi și noi perspective și contexte de învățare.
Unul din punctele de discuție din programul de ieri a fost și despre o primă experiență de mobilitate Erasmus în Aalborg, Danemarca. Am încercat să expunem, într-o prezentare și prin fotografii câteva lucruri, în puținul timp pe care l-am avut la dispoziție, câteva idei din aceasta. Mai pe scurt despre toate aceste lucruri:
Participarea la mobilitatea Erasmus desfășurată în Aalborg, Danemarca, prin proiectul bibliotecii “Well, welbeing, education life long learning”, finanțat de Uniunea Europeană, a reprezentat o experiență de învățare complexă și inspirațională, care ne-a oferit oportunitatea de a înțelege mai bine modelul danez de educație, organizarea serviciilor sociale și valorile care stau la baza unei societăți funcționale și orientate spre bunăstare.

Pe parcursul activităților, am aflat informații valoroase despre sistemul de educație danez, recunoscut pentru accentul pus pe dezvoltarea competențelor practice, gândirea critică, autonomia individuală și învățarea pe tot parcursul vieții. De asemenea, am explorat modul în care sunt organizate serviciile sociale, observând preocuparea constantă pentru incluziune, egalitate de șanse și sprijinirea tuturor categoriilor sociale.

Un aspect deosebit de important al mobilității a fost descoperirea unor metode noi de educație nonformală în domeniul educației adulților. Prin activități bazate pe principiul learning by doing (învățarea prin experiență directă), am avut ocazia să experimentăm și să înțelegem mai profund valorile promovate de societatea daneză. Printre acestea se numără responsabilitatea individuală, încrederea reciprocă, respectul pentru diversitate, egalitatea, cooperarea, implicarea civică, sustenabilitatea și orientarea către soluții.

Vizitele de studiu organizate în centre comunitare, biblioteci, muzee și alte spații publice culturale și de interacțiune socială au evidențiat rolul esențial pe care aceste instituții îl au în viața comunității. Acestea nu sunt doar locuri de acces la informație și cultură, ci adevărate centre de întâlnire și participare socială. În multe biblioteci și muzee am observat spații dedicate dialogului, relaxării și colaborării, inclusiv zone pentru servirea ceaiului sau a cafelei, expoziții cu obiecte realizate manual și amenajări care transmit o stare de confort, frumusețe și apartenență.

Un element care ne-a impresionat în mod special a fost preocuparea pentru sustenabilitate, prezentă în aproape toate domeniile vieții. Mobilitatea urbană este orientată către utilizarea bicicletelor și a transportului public, fiind descurajată dependența de autoturisme. Orașele sunt spații deschise astfel încât să fie accesibile tuturor, existând numeroase facilități pentru persoanele cu diferite tipuri de dizabilități. Spațiile publice sunt curate, bine întreținute, cu numeroase zone verzi și clădiri care contribuie la estetica urbană prin elemente artistice și picturi murale.

Am observat, de asemenea, importanța acordată prevenirii violenței prin educație și dezvoltarea competențelor sociale încă de la vârste fragede. Educația beneficiază de investiții consistente și este privită ca principalul instrument pentru construirea unei societăți echilibrate și prospere. În acest context, independența și autonomia sunt încurajate constant. Tinerii, și nu numai, sunt educați să găsească soluții, să își asume responsabilități și să se descurce singuri, nu să aștepte permanent ajutor din exterior. Această abordare există la întreaga comunitate și contribuie la integrarea eficientă pe piața muncii și la menținerea unui nivel redus al șomajului.

O altă caracteristică remarcabilă este atenția acordată stării de bine în toate dimensiunile sale: mentală, socială, nutrițională și fizică. Politicile publice, serviciile comunitare și infrastructura sunt concepute pentru a susține un stil de viață sănătos și echilibrat, toate ca să fie bine pentru om.
Clădirile, spariile sunt discrete, nimic imens, nimic strident. Până și biblioteca pare a fi un orașel in miniatură. Societatea daneză mi s-a părut una participativă, activă și orientată către rezultate. Oamenii pun preț pe colaborare, pe starea de bine, se implică în viața comunității și în procesele decizionale, având convingerea că prin colaborare pot contribui la schimbări pozitive și la obținerea unor rezultate benefice pentru toți.

Un detaliu aparent simplu, dar foarte relevant, a fost atmosfera din spațiile publice. În multe cafenele există cărți, jocuri de societate, materiale creative și locuri care încurajează socializarea și învățarea informală. Bibliotecile și muzeele funcționează ca adevărate hub-uri comunitare, oferind nu doar acces la cultură, ci și oportunități de întâlnire, dialog și dezvoltare personală. În paralel, serviciile publice sunt puternic digitalizate, rapide și ușor accesibile, ceea ce contribuie la eficiența administrației și la confortul cetățenilor.

Experiența Erasmus din Aalborg ne-a oferit perspective noi asupra educației, participării comunitare și dezvoltării durabile. A fost o oportunitate unică de a observa modele de bune practici care pot inspira inițiative și proiecte în comunitatea din care fac parte, contribuind la promovarea unei societăți mai incluzive, mai responsabile și mai orientate spre bunăstarea oamenilor.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

 

 

 

 

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab